Crack-ul

Istoric:
La mijlocul anilor 80 a apărut în SUA şi mai târziu în Europa un drog care seamănă, din punct de vedere al procesului de producţie, cu drogurile sintetice (engl. designer drugs) şi care poartă numele de Crack (Rock).
Numele este derivat de la sunetul specific de foşnitură (engl. to crackle - a foşni) produs de substanţă în timpul fumatului. Producţia ieftină a făcut să se constituie o veritabilă scenă a consumului de crack, mai ales la New York. Narcomania crack a ajuns curând şi în Republica Federală Germania. În toamna anului 1986, poliţia a deconspirat primul laborator ilegal de crack la Köln.

Forma:
Firimituri solide, alb-gălbui. Substanţa seamănă cu bucăţi mici de sare gemă, de culoare beige.

Forme de consum:
De cele mai multe ori, crack se fumează. Poate fi însă şi ingerat sau injectat.

Producţie:
Materia primă este cocaina. Mai exact, este vorba de o cocaină "întinsă", amestecată cu adaosuri. Baza de cocaină se fierbe cu praf de copt şi apă; procesul durează circa opt minute. În mod interesant, prin această întindere şi multiplicare - care ar trebui să slăbească eficienţa drogului - are loc tocmai amplificarea efectelor tipice ale cocainei. Astfel, în doar câţiva ani, crack a devenit poate cel mai devastator drog al prezentului.

Acţiune şi dependenţă:
Dependenţa de crack poate apărea rapid, uneori chiar după prima doză. Cauza presupusă ar fi o sensibilizarea enormă a unor arii cerebrale. Primele molecule de cocaină ajung la creier după doar zece secunde. Astfel, fumatul de crack seamănă mult cu fumatul de "freebase" - o narco-modă (germ. Drogenmode - val nou, variantă "la modă" a narcomaniei, n. tr.) cam la fel de recentă, dar mult mai scumpă: pasta de cocaină se concentrează, cu eter, în forma cea mai pură, după care se uscă şi se fumează.

Firimiturile de drog, de dimensiunea unei gămălii, care acţionează cam o jumătate de oră, reprezintă adesea primul pas spre dependenţa de crack. Stimularea iniţială şi senzaţia creşterii capacităţii de concentrare sunt urmate de o stare de prăbuşire care afectează tocmai aceste însuşiri.

Pericole ale abuzului:
- pneumonii
- hipertensiune arterială
- lipsa apetitului (anorexie)
- usturimea pielii (prurit)
- stare de nelinişte şi confuzie ce ajunge, uneori, până la manifestări paranoide şi schizofrenoide

Riscuri deosebite:
- stare de epuizare totală, după consum continuu
- vasoconstricţie. Consecinţa: afecţiuni cardiace
- hipertensiune arterială. Consecinţa: accidentul vascular cerebral
- leziuni pulmonare