Cocaina

Provenienţă:
Cocaina este extrasă chimic din frunzele tufei de coca. Planta, înaltă de mai mulţi metri, creşte în zonele tropicale din America de Sud şi pe arhipelagul indonezian (Malaizia).

Formă:
pulbere albă, floconoasă, cristalină

Consum:
Cocaina se prizează sau se injectează

Acţiune:
Dacă se administrează pe cale orală, cocaina produce stări de stupoare (euforie), în doze mici şi fenomene de intoxicaţii, în doze mai mari.

Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la nivelul mucoaselor şi plăgilor. În trecut, cocaina a fost folosită ca anestezic local, azi în acest scopt sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai ei.

Mecanismul de acţiune al cocainei constă în inhibarea resorbţiei neuromediatorilor adrenergici în structurile de depozitare de la nivelul terminaţiilor nervoase simpatice. Astfel, sub acţiunea cocainei creşte concentraţia mediatorilor adrenergici de tipul noradrenalinei. Aceştia vor determina o excitare adrenergică crescută, deci vor creşte tonusul simpatic general. Acest efect explică de ce cocaina poate fi utilizată, pe o perioadă limitată, ca substanţă ce creşte performanţele individului.

[Simpaticotonie = excitabilitate crescută a simpaticului. Determină accelerarea pulsului, dilatarea pupilelor (midriază), amplificarea transpiraţiilor, inhibarea peristaltismului intestinal, excitabilitate crescută]

Astfel, cocaina oferă senzaţia subiectivă a creşterii performanţelor şi forţei fizice, precum şi creşterea obiectivă a anduranţei şi a nivelului maxim de solicitare, până la epuizarea totală a rezervelor psihice ale individului. Sub acţiunea continuă a cocainei, nevoia de somn este neglijată, asemenea senzaţiei de foame, astfel încât individul poate renunţa mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de oboseală şi epuizare, dispoziţia se ameliorează iar mobilizarea creşte.
Desigur, toate acestea pot fi susţinute doar un timp limitat. Slăbirea, oboseala, epuizarea, degradarea fizică şi, în ultimă instanţă, insuficienţa funcţională sunt consecinţele utilizării pe timp îndelungat a substanţei, pe lângă care apare dependenţa psihică severă care la nici o substanţă nu se instalează atât de puternic, în timp atât de scurt ca la cocaină.

Starea de euforie:
Stupoarea din timpul consumului de cocaină e caracterizată de o stare generală de euforie, de senzaţia de fericire supraomenească şi de o stare de mulţumire supranaturală, de un avânt al tuturor sentimentelor, precum şi de un covârşitor sentiment de uniune cu lumea - concomitent cu pierderea memoriei trăirilor generatoare de conflicte şi probleme.
Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a stabili noi contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală fac şi ele parte din stupoarea dată de cocaină.

Stupoarea dată de cocaină poate fi împărţită în trei stadii:
Stadiul euforic
Stadiul de stupoare
Stadiul depresiv

Stadiul euforic:
În cazul prizării substanţei, primele modificări euforice apar deja la scurt timp după administrare. Consumatorii sunt foarte bine dispuşi şi se simt fericiţi. Starea lor de spirit se îmbunătăţeşte din ce în ce mai mult, astfel încât vor simţi o nevoie crescută de comunicare (logoree), urmată de o accelerare a proceselor cognitive (tahipsihie).

În paralel, se manifestă o scădere progresivă a discernământului critic, precum şi pierderea sentimentului de distanţare. Inhibiţiile sunt înlăturate, dispare teama, contactele devin mai facile. Stadiul euforic, al trăirilor pozitive, caracterizat de statisfacţie şi fericire, este descris de către consumatori ca scopul propriu-zis, ca efectul dorit al consumului.

Stadiul de stupoare:
În cel de-al doilea stadiu, al stuporii, pe lângă modificăriile descrise anterior, apar frecvente aprecieri greşite ale realităţii, pseudohalucinaţii, dar şi halucinaţii optice şi auditive adevărate. În multe cazuri se descrie un tablou clinic paranoid-halucinant, cu idei de relaţionare faţă de propriile trăiri. Drogaţii cu cocaină aud voci ameninţătoare şi dojenitoare. De multe ori afirmă că s-ar vorbi despre ei, că s-ar şti totul despre ei. În plus, la unii dintre ei se instalează şi halucinaţii tactile sau mixte în care, de exemplu, cei în cauză simt prezenţa unor animale mici sau a unor obiecte minuscule pe pielea lor; uneori, ei le şi "văd". Tulburarea conştienţei nu este semnificativă în timpul stadiului de stupoare.

Stadiul depresiv:
Stadiul al treilea, depresiv, se manifestă în principal prin oboseală, indiferenţă şi pasivitate, adesea infiltrate de gânduri şi idei suicidare. Acest stadiu este un episod periculos al consumului de cocaină, deoarece apare riscul latent, necontrolabil al suicidului, ce se poate actualiza în mod iminent.

Intoxicaţia:
Există, pe de o parte, şocul de cocaină, iar, pe de altă parte, intoxicaţia acută cu cocaină.

Şocul de cocaină se manifestă prin insuficienţă circulatorie gravă şi dispnee severă ce apar deja la cele mai mici cantităţi. Este vorba de un fel de reacţie de hipersensibilitate.

Intoxicaţia acută cu cocaină este, în schimb, consecinţa supradozării substanţei. Caracteristica intoxicaţiei acute cu cocaină este tonusul simpatic foarte crescut, manifestat prin dilatarea pupilelor, ochii strălucitori (sticloşi), tahicardie (puls accelerat), roşirea feţei, transpiraţii, hiperventilaţie (accelerarea respiraţiei), creşterea temperaturii şi creşterea tensiunii arteriale. Excitaţia nervoasă centrală poate duce la la apariţia unor crize convulsive şi a unor mişcări primitive, dar şi a unor halucinaţii. În final, tabloul clinic prezentat degenerează în pierderea cunoştinţei care, împreună cu depresia respiratorie şi prăbuşirea circulaţie sanguine va duce la deces, dacă nu se aplică măsuri medicale de terapie intensivă.

Dependenţa:
În timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea administrată de fiecare dată.
Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de opiacee.

Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de puternice, încât pot duce la tentative de suicid, având în vedere că capacitatea de intervenţie a individului în timpul abstinenţei este păstrată - spre deosebire de cea din sindromul de abstinenţă a opioidomanului.

Riscuri speciale:
Cocaina, de regulă, se prizează. În consecinţă, mucoasa nazală va prezenta inflamaţii, ulceraţii şi - în cazurile grave - chiar perforaţii ale septului nazal, ceea ce va determina o înfundare a nasului şi o modificare corespunzătoare a fizionomiei.

Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consumă, de regulă, în cadrul unor procese de politoxicomanie. Evident, ea nu a fost disponiblă multă vreme în cantităţi suficiente pentru a face o reală concurenţă heroinei. În ultimii ani însă, se pare că îşi găseşte locul pe scena drogurilor. Persoane dependente numai de cocaină sunt azi o raritate în practica clinică psihiatrică curentă, de cele mai multe ori substanţa este consumată tranzitoriu sau ocazional în cadrul unei depdendenţe generale avansate de droguri.
Unii consumatori îşi injectează în mod conştient amestecuri de cocaină şi heroină - aşa-numitul "speed-ball".
Au fost însă înregistrate şi cazuri în care consumatorilor li s-a vândut "spped-ball" în loc de cocaină pură. Astfel se induce, în cel mai scurt timp, dependenţa de heroină a consumatorului de cocaină, fără cunoştinţa şi voinţa acestuia.

Psihoza:
Un efect caracteristic al cocainei îl reprezintă aşa-numitele halucinaţii tactile. Bolnavii psihotici au senzaţia prezenţei unor vieţuitori minuscule, a unor particule fine de praf sau a unor obiecte de dimensiuni mici pe pielea lor, pe care pretind, uneori, că le şi văd. În consecinţă, se vor scărpina puternic (prezintă urme de grataj).

Sechele pe termen lung:
Dependenţii de cocaină prezintă alterări ale caracterului tipice dependenţei. Pot apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia ("înmuierea substanţei cerebrale", n. tr.), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizică totală.
(vezi Dependenţa)