@
BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
         
Prima pagina
 
c


o




 



Amfetamine

Amfetaminele:
Aceste substanțe simpatomimetice sunt derivați ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite și "amine de trezire" sau "amine tonifiante"

Acțiune și pericole în caz de abuz:
Creșterea performanțelor și a capacității de efort se face pe seama rezervelor energetice; dacă acestea nu se refac în cantitate suficientă, cu timpul se ajunge la epuizarea generală a organismului. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât prin efectul lor central, amfetaminele și derivații lor suprimă senzația de foame, determinând reducerea aportului alimentar.
Nevoia de somn dispare, iar senzația de oboseală este suprimată (ceea ce face ca oamenii surmenați să resimtă mult mai mult efectul amfetaminelor decât cei odihniți). Capacitatea de gândire este accelerată până la fuga de idei, inițiativa crescută. Sub influența amfetaminelor oamenii vorbesc mai ușor și sunt mai convinși de valabilitatea și originalitatea celor spuse decât în mod normal. Munca de rutină face mai multă plăcere, contradicțiile sunt ignorate mai ușor, iar relațiile sociale sunt mai bune.
Doze crescute de peste 20 miligrame pot determina la persoane, care nu sunt obișnuite cu efectul substanțelor, fenomene adverse deosebit de neplăcute ce umbresc acțiunea stimulatoare: palpitații, uscăciunea gurii, dureri de cap, greață cu vărsături, neliniște și insomnie chinuitoare.
Supradozarea duce la neliniște maximă și gândire necontrolată; este posibilă colabarea sistemului circulator, la fel ca instalarea unei stări profunde de inconștiență (comă). Fără tratament, o intoxicație de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regulă la deces; medicina de azi cunoaște însă antidoturi eficiente (barbiturice, neuroleptice, ergotamina).

Preparate înregistrate de amfetamine sunt: Fenetyllin (Captagon), Pemolin (Tradon), Piracetam (Nootrop, Normabrain), precum și substanțele cu acțiune mai slabă: Meclofenoxat (Helfergin) și Pyritinol (Encephabol).
Aceste substanțe sunt larg răspândite, mai ales ca inhibitori ai apetitului alimentar în cure slăbire, respectiv indicate pentru creșterea performanțelor înainte de examen sau în viața profesională (de ex. la șoferii de camion).
Expresia americană "speed" a devenit uzuală pentru distribuția pe piața neagră a acestor substanțe.

Forme de consum:
"Speed" este de găsit sub formă de pulbere, ambalat în capsule sau comprimate. În consecință, speed poate fi prizat, înghițit, injectat sau fumat (ice).

Abuz și dependență:
Pentru amfetamine, ca și pentru majoritatea restului de droguri este valabilă axioma: dependent devine doar, cine este predispus. Predispuse sunt, de regulă, acele persoane pentru care efectul stupefiantului respectiv reprezintă un sprijin psihic ("o cârjă pentru un suflet bolnav") ce le ajută inițial să facă față mai ușor unor tensiunni interioare. Amfetaminele sunt substanțe tipice dădătoare de dependență, în sensul că doza poate fi crescută rapid și foarte mult - până la cantități care, pentru persoane neobișnuite, sunt letale (200-300 mg Pervitin). Toleranța farmacologică este deci mare, dar nu este egală în toate cazurile. Dependentul trebuie să-și crească din ce în ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorită, în același timp însă doarme din ce în ce mai prost. Dependenții de amfetamină dorm doar câteva ore pe noapte, timp de luni de zile. Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea într-o stare ce se deosebește foarte puțin de psihoza acută. El se simte amenințat și urmărit de orice persoană necunoscută, are halucinații auditive și este complet derutat.
În cazurile mai puțin grave, dispoziția persoanei este constant negativă și tensionată. Euforia inițială dispare aproape total; chiar și dozele crescute asigură doar o dispoziție lamentabilă. Dimineața este cea mai neplăcută. Toate mișcările par a necesita un efort uriaș - o reacție a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Poltoxicomania:
Amfetaminele sunt frecvent implicate în așa-numita politoxicomanie, consumul concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt utilizate de exemplu de alcoolici, dar și de dependenții de opiacee care vor să se euforizeze dimineața (în mod evident, pot suprima fenomenele de abstinență, fiind chiar mai eficiente, în această privință, decât cocaina).
Combinația de amfetamine și alcool poate provoca în multe situații un comportament agresiv nefondat.

Dezintoxicare:
În abstinență, este tipică nevoia enormă de somn. Adesea, bolnavul doarme timp de mai multe zile și, mai târziu, câte 12 - 14 ore pe noapte, timp de mai multe luni. Somnul se normalizează foarte încet; chiar și în timpul zilei, bolnavul devine repede somnoros și este mai tot timpul abătut.

 

 


mascota

f
pPrimul pas !

c
    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
    tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27


s

 

© Copyright 2006 Agentia Nationala Antidrog & (muLishor;lithium)